Nu. Deși ungerea bolnavilor este clar învățată în Noul Testament, limitarea fiecărei forme de ungere la această singură aplicare ignoră mărturia biblică mai largă. Marcu 6:13 descrie ucenicii ungând bolnavii cu untdelemn și vindecându-i, iar Iacov 5:14--16 dă îndrumări cu privire la rugăciunea și ungerea săvârșite de prezbiterii Bisericii. Totuși, ungerea apare de-a lungul Scripturii și în legătură cu îngrijirea personală, dedicarea, numirea divină, bucuria, binecuvântarea și restaurarea. Iacov a uns o piatră după întâlnirea lui cu Dumnezeu (Geneza 28:18), David s-a uns când jalea lui s-a încheiat (2 Samuel 12:20), iar Eclesiastul 9:8 încurajează folosirea personală a uleiului. Cel mai semnificativ, Isus le-a poruncit urmașilor Săi să se ungă atunci când posteau (Matei 6:17). Niciunul dintre aceste pasaje nu descrie ungerea unei persoane bolnave. Scriptura oferă deci o înțelegere mult mai largă a ungerii decât practica rugăciunii doar pentru vindecarea fizică.
Sensul spiritual al ungerii este strâns legat de prezența și împuternicirea Duhului Sfânt. Ungerea fizică este un act profetic de credință, dând o expresie vizibilă în lumea naturală încrederii noastre într-o realitate spirituală statornicită de Dumnezeu. În Isaia 61:3, untdelemnul de bucurie ia locul jalei, descoperind scopul restaurator al lucrării lui Dumnezeu. Același pasaj, citat de Isus în Luca 4:18--19, arată scopul ungerii Lui: vestirea Evangheliei, vindecarea celor cu inima zdrobită, eliberarea celor robiți și izbăvirea celor asupriți. Scopul lui Dumnezeu este să mântuiască, să vindece, să elibereze și să restaureze. Ungerea personală îngăduie credincioșilor să-și exprime credința în prezența și lucrarea Duhului Sfânt în viața lor de zi cu zi, nu doar în vremuri de boală. Limitarea folosirii uleiului de ungere exclusiv la bolnavi îngustează fără temei o practică pe care Scriptura o prezintă în mai multe contexte diferite.
Casa Ungerii